Primăvara, moldovenii și egalitatea între sexe

Salutare, salutare, băieți și fete, o primăvară frumoasă, un an cât mai șmecher, o viață cât mai faină ! Deși afară e ger și zăpada nu dă semne de plecare, 1 Martie a venit ușor, ușor cu toate cele de trebuință: mărțișoare, ghiocei, floricele și multă ciocolată.

Este bine cunoscut că luna martie se consideră luna femeii și nu am nimic împotrivă cu asta, dar bărbatul unde a rămas? Cel care cândva aducea mâncarea în peșteră și proteja femeia și copiii, ceea ce face și acum, desigur, într-un mod adaptat secolului 21. Cu el cum rămâne?

Se tot încearcă să se găsească o zi a bărbatului, nu o lună, o zi. Diverse brand-uri, cele mai multe de alcool, au tot încercat să facă o zi specială pentru bărbat, fie ca era prin luna mai sau noiembrie sau orice altă încercare mai mult sau mai puțin reușită.

Aici întră în ecuație moldovenii, ăștia ai noștri, Botoșani, oleacă de Iași și niște bucovineni din Suceava, că ei nu sunt moldoveni din câte se prezintă 😆 .
Băieți buni, de când mă știu eu și cu mult de dinainte de a exista eu, au zis ca vor și ei o zi a lor. Așa a apărut 1 Martie prin punctul lor de vedere, o zi în care să primească mărțișoare, adică atenție (căci toți o vrem, în cantități mai mari sau mai mici) și pe care să o dea mai departe pe 8 Martie către toate femeile iubite prin modul lor caracteristic: flori și ciocolată, iar pe alocuri chestii mai scumpe.

Nu e frumos așa? Nu e asta egalitatea de șanse? Egalitatea între sexe? Lucru pe care îl vor femeile și bărbații?

Moldovenii ăștia, cu bune și cu rele, au reușit să implementeze egalitatea între sexe prin cel mai fin și iubitor mod cu putință. 😆

     Nu uita, dacă îţi place ce scriu sau ai vreo idee pe care vrei să o împărtăşeşti cu mine, nu ezita să îmi laşi un comentariu mai jos sau chiar un email, iar eu îţi voi răspunde când am puţin timp liber. Nu ezita să dai articolul ăsta mai departe şi prietenilor tăi.

 
Omul tău de încredere,
Sebastian

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *