Ce site-uri cu locuri de muncă am testat

 

       Vine un moment în viața fiecărui muritor de rând (adică nu neapărat la băieții și fetele de bani gata) când părinții parcă nu îți mai dau așa mulți bani din varii motive, când nevoile, dar mai ales dorințele cresc exponențial pe zi ce trece, iar situația ta financiară este incapabilă să le mai susțină. Ehe, acesta este momentul magic când începi să cauți surse noi de finanțare. Fie că începi lejer cu sfântul Google ”cum să faci bani pe net” sau ”cât valorează un rinichi”, ori treci direct la căutat job-uri, destinația este de cele mai multe ori aceeași. Vrei să te angajezi, dar unde? Prietenii poate te iau la mișto, ziarele ți se par prea old school, deci tot la Google sau Bing apelezi pentru locuri de muncă.

        Am testat pe pielea mea 5 site-uri cu locuri de muncă, dar și versiunile lor de aplicații pentru smartphone,
pentru că îl am tot timpul la îndemână, iar mai jos le ai în ordinea impresiilor pe care mi le-au făcut.

1.LinkedIn

       Pot să îți spun cu mâna pe inimă că LinkedIn (LinkedIn Job Search ) este preferata mea. Din toată lista mi se pare cea mai profesionistă, iar prin intermediul ei am reușit să am parte de un interviu de angajare ca la carte. Dacă profesezi în vreo corporație sau acolo îți dorești să ajungi, asta ar fi calea cea mai potrivită. Desigur, nu vei găsi doar multinaționale, dar cele mai multe locuri de muncă pe care le vei găsi pe această platformă de acolo provin. Pe lângă asta, îți recomand LinkedIn pentru networking-ul pe care îl poți face, l-aș asocia, deși incorect, cu un Facebook de business în care îți poți pune în loc de poze pe profil CV-ul detaliat, sau ce posturi cauți să ocupi, în cazul în care ești recruiter. Partea cea mai faină este că poți discuta cu diverși recrutori prin intermediul chat-ului din aplicație sau site.

2. eJobs

        eJobs este cea mai user-friendly din toată lista și reușește să cuprindă atât locuri de muncă pe care le găsești pe LinkedIn, cât și locuri de muncă din afara mediului corporate, dar finisate și destul de atractive. Cel mai mult am folosit aplicația lor și m-am împăcat cu ea super bine. Zilnic îți trimite o notificare cu ultimele job-uri adăugate pe site, iar template-urile de CV-uri le poți completa atât în română, cât și în engleză; opțional îți poți scrie și o scrisoare de intenție cu care să aplici. Partea mai nasoală este că trebuie să fii ceva mai atent la locurile de muncă la care aplici, să nu ajungi din greșeala pe vreun post de operator calculator (videochat) sau pe vreunul de genul ”Caut câteva fete pentru echipa mea” însemnând în 99% din cazuri că este vreun MLM.

3.Hipo

        În sfera celor profesioniste aș include și Hipo.ro, alături de LinkedIn, dar mi se pare pur și simplu extrem de greoaie pe partea de aplicat pentru job-uri. În site îți poți scrie CV-ul, dar nu poți exclude din el anumite câmpuri ce nu ți se potrivesc. Cea mai mare problemă pe care am întâmpinat-o a fost să îmi adaug o poză în CV, element cheie fără de care nu prea mai contează. Nici după minute bune în care am încercat diverse conversii ale formatelor de fișier nu am reușit să izbutesc pentru că ori nu îmi accepta documentul, ori poza se încărca, dar nu se salva, ori se salva, dar nu se putea vedea în CV. În rest, pot spune că locurile de muncă par destul de profesionist redactate și detaliate, ceea ce face ca site-ul să fie atractiv. Punct în minus, nu au aplicație pentru smartphone sau cel puțin nu am găsit-o eu.

      4.BestJobs

         În cazul lor, site-ul nu mi-a plăcut atât de mult, fapt pentru care am folosit aplicația. Nu atât de colorată și ordonată (mai are și câteva mici bug-uri de soft) precum cea a celor de la eJobs, dar își face treaba cu brio. Job-urile sunt ceva mai diverse și reușesc să acopere o plajă ceva mai mare decât cea acoperită de LinkedIn ori Hipo. Vei găsi atât job-uri în multinaționale, cât și poziții pentru medici în străinătate sau sudori, lăcătuși, spălători auto, etc. Avantajul lor este acela că au diversitate. Deși nu primești feedback prin intermediul aplicației cum este în cazul eJobs sau LinkedIn, adică să poți ști dacă aplicația ta a fost sau nu văzută, ori răspunsul a fost sau nu unu pozitiv. Cert este că răspunsurile din partea companiilor ce postează job-uri pe BestJobs.eu sunt de cele mai multe ori prompte, cu mici excepții, dar asta nu ține neapărat de platformă în sine.

       5.OLX

        Pentru mine, OLX se află pe ultimul loc în topul locurilor din online în care mi-aș căuta un job. De ce? Pentru că olx rămâne un site de anunțuri preponderent de vânzări de bunuri sau servicii și încearcă să se întindă mai mult decât ține plapuma și pe piața locurilor de muncă. De ce nu aș recomanda olx pentru un loc de muncă? Pentru că anunțurile sunt de cele mai multe ori dubios redactate, lipsite de detalii esențiale și nu îmi inspiră deloc încredere.

         Nu uita, dacă îţi place ce scriu sau ai vreo idee pe care vrei să o împărtăşeşti cu mine, nu ezita să îmi laşi un comentariu mai jos sau chiar un email, iar eu îţi voi răspunde când am puţin timp liber. Nu ezita să dai articolul ăsta mai departe şi prietenilor tăi.

Omul tău de încredere,
Sebastian

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *